În cele mai multe cazuri, menopauza este un proces natural instalat odată cu înaintarea în vârstă a femeii, marcând încheierea fertilităţii acesteia, însă există şi situaţii când acest fenomen este indus înainte de atinge vârsta potrivită apariţiei lui (40-45 de ani).

Termenul de menopauză indusă descrie acea menopauză determinată de un tratament medical (chirugical, medicamentos, radiaţii).

Cauzele includ intervenţiile chirurgicale de înlăturare a ovarelor şi a uterului, tratamentul anumitor afecţiuni (de obicei, cancer) prin chimioterapie şi radioterapie.

Menopauza poate fi indusă la orice vârstă după pubertate până înainte de apariţia menopauzei naturale.

Femeile aflate în această situaţie nu mai trec prin etapa premergătoare apariţiei menopauzei (premenopauza).

Menopauza indusă chirurgical

Cea mai întâlnită cauză a menopauzei induse este intervenţia chirurgicală de înlăturare a ambelor ovare (ovariectomie totală) în cadrul unei afecţiuni. Îndepărtarea chirurgicală a uterului (histerectomie), dar nu şi a ovarelor, nu determină instalarea menopauzei.

În acest caz, apariţia menopauzei este bruscă, fenomenul instalându-se chiar în ziua intervenţiei.

Menopauza indusă prin chimioterapie

În cazul tratamentului medicamentos, trecerea la menopauză nu se face brusc, existând o scurtă perioadă de tranziţie, până când ovarele afectate îşi încheie activitatea de producere a hormonilor. Chimioterapia utilizată în cancer afectează în mod serios ovarele unei femei, efectele sale putând continua chiar şi la mult timp după încheierea tratamentului (luni, ani de zile). În cele mai multe cazuri, ovarele nu îşi mai recapătă funcţia, acest lucru depinzând foarte mult de vârsta la care s-a iniţiat tratamentul şi de tipul de medicamente utilizate.

Menopauza indusă prin radioterapie

Utilizarea radiaţiilor pentru tratarea anumitor tipuri de cancer, cum ar fi cancerul cervical (de col uterin) determină întreruperea funcţiei ovariene. Cu cât cantitatea de radiaţii folosite este mai mare, cu atât ovarele sunt mai afectate. Scăderea bruscă a nivelului de hormoni ovarieni determină o simptomatologie mult mai dramatică în cazul menopauzei induse spre deosebire de menopauza naturală.

Inducerea menopauzei la o vârstă mult mai scăzută decât cea a apariţiei fenomenului în mod natural (de obicei, în jurul vârstei de 50 de ani) poate determina un risc mult mai crescut al instalării unor afecţiuni prin pierderea protecţiei oferite de estrogeni. De exemplu, dispare protecţia estrogenului asupra structurilor osoase, acest lucru conducând la apariţia osteoporozei şi a eventualelor fracturi. Totodată se pierde efectul protector şi asupra inimii, determinând instalarea afecţiunilor cardiovasculare încă de la vârste tinere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *